Despre apicultură

Apicultura - provine de la latinescu apis (albină) + cultura (creştere, cultură) şi este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studierea particularităţilor creşterii şi exploatării familiilor de albine.

În urma practicării apiculturii se pot obţine o serie de produse valoroase, atât pentru alimentaţie, cât şi pentru sănătate. Cele mai preţioase produse apicole sunt: mierea şi ceara, recoltate de majoritatea apicultorilor,  precum şi alte produse apicole ca: propolis, polen, păstură, lăptişor de matcă, venin de albine, apilarnil, etc., care sunt preparate curative de valoare, folosite în medicina umană şi cea veterinară.  

În afară de produsele recoltate, albinele aduc un aport considerabil la producţia agricolă, ca urmare a polenizării plantelor agricole. Datorită procesului de polenizare sporeşte producţia agricolă şi este ca un factor determinativ pentru obţinerea recoltei maxime atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.          

Astfel, pentru societate apicultura are o importanţă primordială, atât prin aportul pe care-l aduce la menţinerea echilibrului ecologic şi biologic în natură, cât şi prin produsele directe ale stupului.

În Republica Moldova apicultura este una dintre cele mai vechi ocupaţii care s-a dezvoltat în condiţii naturale favorabile privind clima, relieful şi vegetaţia. 

Apicultura este practicată în Republica Moldova din pasiune de circa 4500 de apicultori de diferite profesii şi categorii profesionale.

Astăzi, în ţară  există în jur de 75-80 mii familii de albine, ce produc anual în jurul la 2-2,3 mii tone de miere-marfă şi importante cantităţi de alte produse apicole.

Lucrari luna curenta

  • continuarea lărgirii cuiburilor potrivit cu dezvoltarea familiilor de albine şi evoluarea culesurilor (introducerea de faguri clădiţi, faguri artificiali) şi aşezarea magazinelor sau corpurilor la ME pentru depozitarea nectarului;
  • menţinerea familiilor de albine puternice în stare activă prin ridicarea periodică de puiet căpăcit de la familiile puternice pentru întărirea familiilor slabe;
  • folosirea întregului potenţial al albinelor pentru secreţia de ceară, pentru asigurarea numărului de faguri clădiţi necesari valorificării culesurilor; 
  • pregătirea familiilor de albine şi transportul acestora pentru valorificarea în condiţii optime a culesului de la salcâm;
  • începerea lucrărilor de creştere a mătcilor;
  • anunţarea organelor locale pe raza carora sunt amplasate stupine la stupărit pastoral pentru luarea în evidenţă;
  • prevenirea intoxicării familiilor de albine cauzate de acţiunile de combatere a dăunătorilor din agricultură şi silvicultură;
  • continuarea tratamentelor pentru combaterea puietului varos şi a locei europene şi americane.